TREND MANAGEMENT JOURNEY

TREND CONSULT S.R.L
1305 Euro/7 module de o zi fiecare/participant

Specificatii complete

TREND JOURNEYS sunt programe de pregătire pe termen mai lung de șase luni în care procesul de învățare pleacă de la interesul personal.  

 Aceste călătorii de dezvoltare conțin o parte de interacțiune cu alți participanți (din intern sau din exteriorul organizației pentru ca oamenii să se expună la un mediu mai extins), mai multe module, consultanță și metode de învățare experiențială cu scopul de a provoca descoperiri puternice la nivel personal.  

 Practic, cu aceste programe ne adresăm oricărei organizaţii care își dorește să își pregătească oamenii noi care nu au reușit să parcurgă academiile interne, dar și oricăror întreprinderi mici și mijlocii și antreprenoriale care în mod tradițional nu pot apela la consultanța oferită de companii de consultanţă din motive de dimensiune (nu au oameni suficienți în echipa de management sau de vânzări cu care să constituie o grupă) sau din rațiuni financiare.  

Detalii program:

TREND MANAGEMENT JOURNEY – Soluții practice pentru provocări de management din viața de zi cu zi 

- Se adresează viitorilor manageri, celor care sunt la început de drum sau celor cu experiență care își doresc să aibă insight-uri, să își îmbunătățească abilitățile de management și să găsească răspunsuri la provocări prin învățare experiențială și prin discuții cu ceilalți participanți 

- Se concentrează pe îmbunătățirea abilităților și instrumentelor de management 

  

 Călătoria propusă are 7 module: 

  

 1.             Manager’s Perspective – Roluri, stiluri și poziționare în management 

 2.             Delivering Results – Stabilirea obiectivelor, planificarea și monitorizarea rezultatelor 

 3.             Growth Mindset – Cum abordăm greșelile, primirea și acordarea de feedback 

 4.             Empowering People – Despre delegare, motivare și limita renunțării la control 

 5.             Managing Performance – Procesul de management al performanței, discuția de evaluare 

 6.             Potențial @ Work – Coach vs. Manager, ascultare, întrebări de coaching 

 7.             Dealing With Different Perspectives – Înțelegerea perspectivei celuilalt, persuasiune

 

Prețul programului: 1305 Euro/7 module de o zi fiecare/participant.

Detalii suplimentare aici.